Sampdoria începe să îl regrete pe Piovaccari: „Rulează la viteză mare”. Ce scriu italienii despre golgheterul Stelei

Redactor:
Robert ZANFIR
Sampdoria începe să îl regrete pe Piovaccari:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Piovacarri începe încet, dar sigur, să fie om de bază în angrenajul lui Reghecampf. Împrumutat de Steaua de la Sampdoria, italianul s-a pus pe picioare din punct de vedere fizic și reușește să își dovedească eficiența în fața porții. Chiar dacă nu excelează din punct de vedere tehnic sau estetic, italianul pare să fie atacantul atât de căutat de echipa din Ghencea.

Piovaccari și-a trecut numele pe tabelă și în meciul cu Săgeata și a ajuns la cota cinci goluri în tricoul roș-albaștrilor. Dintre acestea, trei au fost marcate în preliminariile Ligii: unul cu Vardar, la Skopje, și două cu Legia, în dubla decisivă pentru calificarea în grupele Ligii. Dacă mai trecem și golul cu CFR Cluj, se poate spune că „implantul” Piovaccari în sistemul Stelei este unul reușit.

Italienii de la Sampdoria au astfel de ce să îl regrete pe jucătorul lor. Cu atât mai mult cu cât atacantul nu a făcut cunoștință până acum cu prima ligă italiană, deși a avut în cariera sa și sezoane reușite.

„Federico este acum cel mai bun marcator al Stelei. Rulează la viteză mare și pare să fie în largul său în campionatul românesc”, scriu cei de la sampnews24.

Piovaccari este venit în Ghencea doar ca împrumut, iar Steaua îi plătește 200 de mii din salariul avut la Sampdoria.

Jucătorul este încântat de șansa oferită de Steaua: „Mă simt bine aici, Steaua e un club de mare tradiție”

„Am schimbat multe echipe în cariera mea, iar acum Steaua m-a dorit foarte mult. E un club de mare tradiție în România. Bucureștiul este un oraș foarte frumos, iar puștii mei sunt deja la o școală italiană. Mă simt bine la Steaua. În Italia ești considerat foarte repede un fotbalist expirat„, declara Piovaccari în Gazzetta dello Sport, în urmă cu ceva zile.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Jurgen Klopp e așteptat să semneze, dar până la revenire se mută în ”paradis”
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Unchiul copilei este principalul suspect al crimei! Ce i-ar fi făcut înainte să o omoare?!
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și pe medici: nici la toaletă nu merge
Cazul BIZAR al tinerei care nu a mai mâncat și băut nimic timp de 16 ani! I-a uimit chiar și…
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
Lovitură devastatoare pentru Halep. Anuntul care-i demolează definitiv cariera
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi amanta acestuia
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de o femeie care ar fi…
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Momentul în care OAMENII s-au îndepărtat PENTRU TOTDEAUNA de neanderthalieni
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi în păcat!
Mihaela Borcea ajunge din nou în faţa altarului, la 12 ani de divorţul dureros de Cristi Borcea: Nu poţi trăi…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Este lege pentru toți proprietarii de APARTAMENTE. Regula pe care NIMENI nu poate să o încalce
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Cine este Carlo Acutis, tânărul de 15 ani făcut sfânt de Papa Francisc. Ce minuni ar fi înfăptuit după moarte
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Locul din România unde industria giganților mondiali ai modei se prăbușește. Mii de angajați rămân fără slujbe
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
Cine a câștigat Te cunosc de undeva! sezonul 20. Echipa care pleacă acasă cu premiul de 15.000 de euro
×